Piept de pui cu sos de soia si condimente

Piept de pui cu sos de soia si condimente

 

Piept de pui cu sos de soia si condimente
Preparare
10 mins
Timp de gatire
15 mins
Timp total
25 mins
 
Tip de preparat: Fel principal
Bucatarie: International
Ingrediente
  • 500 grame piept de pui
  • 1 lingurita boia iute / chili
  • 1 lingurita usturoi granulat
  • 1/2 lingurita sare
  • susan
  • piper
  • 20-30 ml sos de soia

Care e secretul unui piept de pui fraged si gustos? Timpul de gatire si condimentele. Pieptul de pui este o carne foarte slaba, datorita faptului ca are foarte putina grasime trebuie sa ai grija cat il gatesti, daca exagerezi va fi o talpa de opinca, iar daca nu il condimentezi nu va avea gust. In reteta de piept de pui cu sos de soia si condimente, carnea fiind taiata in bucati mici nu vei fi tentat sa o gatesti prea mult si vei obtine un piept de pui fraged si gustos.

 

 

MOD DE PREPARARE:

Pentru aceasta reteta voi taia pieptul de pui in bucati destul de mici si incerc pe cat posibil sa fie de aceeasi dimensiune pentru a se gati uniform. Peste bucatile de carne adaug condimentele (boia iute, usturoi granulat, piper, sare) si incep sa amestesc cu mainile pentru a acoperi uniform pieptul de pui.

Intr-o tigaie adaug un pic de ulei si atunci cand uleiul s-a incins pun pieptul de pui si il las sa se prajeasca pe o parte si il intorc. Aceasta prajire dureaza cateva minute, nu ar trebui sa-ti ia mai mult de 5-10 minute in functie de foc. Cand puiul este aproape prajit pe ambele parti, adaug 20-30 ml de sos de soia si dau focul mai mare pentru a evapora apa din el. Cu un minut inainte de a opri focul pun niste susan.

Cand folosesti sos de soia, ai grija la cantitatea de sare pe care o pui pentru ca el e sarat!