Mar copt umplut cu fulgi de ovaz si coacaze

Mar copt umplut cu fulgi de ovaz si coacaze

 

Mar copt umplut cu fulgi de ovaz si coacaze
Preparare
10 mins
Timp de gatire
25 mins
Timp total
35 mins
 
Tip de preparat: Desert
Bucatarie: International
Ingrediente
  • 4 mere
  • 20 grame nuca
  • 80 grame fulgi de ovaz
  • 1 lingurita scortisoara
  • 1 1/2 linguri ulei
  • 2 lingurite miere
  • coacaze

Cand aud mar copt cu fulgi de ovaz si coacaze ma gandesc la copilarie, cand iarna puneam mere pe plita sau soba incinsa si le coceam ca sa am parte de un desert rapid si gustos, dar erau simple. De foarte mult timp nu mai sunt atras de “deserturile” pe care imi place sa le numesc diabet concentrat, ai idee la ce ma refer? “Deserturile” pentru care trebuie sa folosesti 500 grame de unt si 1 kilogram de zahar si toata lumea le indrageste si le infuleca de parca ziua de maine n-ar mai exista. Si ce urmeaza? Ei bine, dupa o dieta cu aceste “deserturi” ce sunt “sanatoase si naturale” ca sunt facute in casa totul devine genetic…:

  1. Te-ai ingrasat subit? Genetic.
  2. Te intrebi cat bacon pot da copiii tai? Genetic.
  3. Ti-e rau? Genetic.
  4. Ai facut diabet? Genetic.
  5. Obosesti doar daca te gandesti sa misti un deget? Genetic.

Poate cineva ar trebui sa inventeze o prajitura numita “Genetica”, poate atunci ai avea si tu un pic de dreptate in afirmatiile genetice pe care le faci.

Hai sa terminam cu prajiturile “Genetice” pe care le mananci si sa trecem la treburi serioase, sa-ti prezint desertul meu, un desert adevarat, usor, sanatos si delicios.

 

 

MOD DE PREPARARE:

Incep prin a scobi merele si inlatur cu grija semintele si o parte din miezul marului pentru a face loc umpluturii fara a trece pe partea cealalta sau a lasa degete pe tocator.

Intr-un bol amestec fulgii de ovaz, nuca rupta in bucati mai mici cu mana, scortisoara, mierea si uleiul si amestec pana se omogenizeaza dupa care adaug coacazele. Daca o parte din fulgii de ovaz inca raman uscati mai poti adauga ulei; uleiul poate fi inlocuit cu lapte daca preferi.

Umplu merele cu acest amestec, si orice surplus il adaug deasupra merelor. Intr-o tava pun o foaie de copt si asez merele umplute peste ea si le coc pentru 25 de minute la 190-200° C.

Cand merele sunt gata imi place sa mai adaug niste scortisoara deasupra lor.