Spicy or extra spicy?

Cum sa faci un Big Mac acasa

Cum sa faci un Big Mac acasa

 

Big Mac
Preparare
10 mins
Gatire
10 mins
Timp total
20 mins
 
Ingrediente
  • carne de vita tocata
  • cascaval
  • chifle
  • salata iceberg
  • ceapa
  • castraveti murati
  • maioneza
  • ketchup
  • mustar
  • sare
  • piper

Atunci cand cineva iti zice de un Big Mac de la McDonald’s sigur ti se face pofta instant si e normal deoarece e gustos, chiar daca dupa o ora ti se face foame. Dar ce zici daca ti-as spune ca poti sa ti-l faci si tu acasa in cateva minute? Ei bine, astazi am decis sa-ti arat cum poti face un Big Mac acasa. Vei avea nevoie de maxim 20 de minute pentru a obtine un Big Mac mai mare, mai sanatos si cu acelasi gust original McDonald’s. Hai sa iti arat cum:

 

 

MOD DE PREPARARE:

Trebuie sa incepi cu sosul de Big Mac, care iti place asa de mult, si mie imi place, si pana sa reusesc sa il fac la fel nu credeam ca este posibil. Pentru sos trebuie sa folosesti parti egale de ketchup si maioneza si jumatate din acea cantitate de mustar. Hai sa-ti exemplific, un punct bun de pornire pentru sos este sa adaugi intr-un bol 2 lingurite de maioneza, 2 lingurite de ketchup si 1 lingurita de mustar, iar dupa ce incepi sa amesteci cele 3 ingrediente va trebui sa gusti si sa mai adaugi ce ii lipseste, de obicei aici este vorba de maioneza si ketchup, sunt slabe sanse de a mai avea nevoie de mustar. Cand ai obtinut un gust aproape de sosul original, apare secretul acestuia ceapa tocata foarte fin in cubulete.  Pentru a obtine ceapa tocata cum trebuie iti recomand ca dupa ce faci taieturile verticale pe o jumatate de ceapa sa faci si doua taieturi orizontale, una aproape de tocator, si alta mai sus dupa care poti toca ceapa.

Asa ca in sos vei adauga ceapa tocata fin, amesteci si gusti pana va fi intr-un final fix gustul sosului folosit la McDonald’s.

Acum trebuie sa tai chifla in 3, in functie de ce chifle cumperi, acest lucru va fi mai greu sau mai usor. Incearca sa lasi partea de jos a chiflei destul de solida incat sa sustina toate ingredientele, oricum daca se rupe, mananci  acasa deci nu e o problema.

Carnea o formezi ca pe niste chiftele si dupa cu podul palmei le intinzi pana ajung sa fie un pic mai mari decat suprafata chiflei si foarte subtiri ca grosime, doar vrei sa faci un Big Mac, nu un burger. Pentru fiecare Big Mac ai nevoie de doua bucati de carne dintre care una trebuie sa aiba pe o parte cascaval. (Daca vrei sa folosesti felii de branza de sandvisuri, o poti face, dar nu-ti recomand) Inainte de a pune carnea pe foc, prajeste un pic bucatile de chifla in tigaie fara ulei, dupa aceea vine randul carnii care fiind subtire nu va avea nevoie de mai mult de 1-2 minute pe fiecare parte.

Dupa ce ai terminat de prajit carnea, urmeaza asamblarea, si pentru a nu te incurca cu ordinea ingredientelor, fii atent aici cum sunt straturile unui Big Mac:

  • chifla de jos
  • sos Big Mac
  • ceapa (tocata fin)
  • salata iceberg (rupta bucatele)
  • carnea cu cascaval (cu cascavalul in jos)
  • chifla din mijloc
  • sos Big Mac
  • ceapa
  • salata iceberg
  • castraveti murati (taiati rondele)
  • carne
  • chifla de sus